Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat recent o hotărâre menită să clarifice o problemă de drept civil asupra căreia instanțele de judecată au avut, de-a lungul timpului, soluții neunitare. Chestiunea analizată a privit momentul de la care începe să curgă dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite.Prin această decizie, instanța supremă a stabilit că, în situația acordării de despăgubiri materiale și/sau morale pentru repararea unui prejudiciu, indiferent dacă fapta ilicită este sau nu calificată ca infracțiune, dobânda legală penalizatoare se calculează începând cu data producerii prejudiciului. Hotărârea contribuie la unificarea practicii judiciare și oferă un reper important pentru interpretarea și aplicarea normelor de drept în materia reparării prejudiciilor.
