Sunt absolvent al Universității Transilvania, Facultatea de Drept, promoția 2019, iar ulterior am urmat cursurile programului de master LECJ în cadrul aceleiași instituții, finalizat în anul 2021. În luna septembrie 2022 am promovat examenul de admitere în profesia de avocat, desfășurând o colaborare de trei ani cu una dintre cele mai importante societăți de avocatură din Brașov, care mi-a oferit o îndrumare profesională de înaltă calitate atât pe durata stagiaturii, cât și după definitivarea în profesie. În acest cadru profesional am dobândit o experiență solidă, gestionând o cazuistică diversă, cu preponderență în domeniul dreptului penal, dar și în aria dreptului civil, a dreptului familiei, precum și în alte ramuri ale dreptului. Sunt ferm convinsă că relația avocat–client se întemeiază pe respect, încredere reciprocă și o comunicare deschisă și constantă, elemente indispensabile pentru furnizarea unor servicii juridice de calitate.